Pictorial miss world maxim

Autor: Constantin Ciobanu 23 mart. 2007 Fete si masini

Nu stim ce cauta Cristina Dumitru la un barbat, dar din felul cum s-a alintat pe linga BMW-ul R1200 S, ne-am cam facut o idee. In primul rind, acesta trebuie sa arate bine, capitol la care modelul bavarez sta excelent. Are un aer de superbike, o linie zvelta si o aerodinamica alterata doar de cei doi cilindri ai propulsorului boxer, care ies in afara, dar in acelasi timp reprezinta esenta acestei motociclete. Evacuarea dubla amplasata sub sa il inscrie pe R1200 S in tendintele actuale de design la clasa sa.

Am mai dedus noi din atitudinea Cristinei vis-a-vis de R-ul nostru ca prefera un mascul puternic, dar care nu epateaza cu asta. Propulsorul boxer de 1.170 cmc dezvolta 122 CP la 8.250 rpm si un cuplu motor de 112 Nm la 6.800 rpm. Suficient pentru a o teleporta pe Miss Maxim pe Luna, acolo unde ea ar chiar dori sa ajunga, conform celor declarate in revista colegilor. Iar pentru a realiza acest lucru nu ii trebuie vreo pista speciala, pentru ca R1200 S reuseste sa ajunga la 100 km/h in 3,15 secunde si are o viteza de croaziera de peste 200 km/h. In privinta volumelor, cert este un singur lucru – si anume ca BMW-ul are un rezervor de 21 de litri, din care 4 sunt rezerva. Referitor la volumele domnisoarei Cristina Dumitru, ne abtinem de la comentarii, nu este frumos si mai avem si noi familii, vrem armonie. O alta provocare a fost sa gasim asemanari intre cele doua modele. Am gasit doar una notabila: latimea motocicletei este de 87 cm, in timp ce Cristina masoara 86 cm la bust si 89 cm la coapse. La capitolul sarm, Miss Maxim domina bestia bavareza, dar oricum nu cred ca s-ar arata cineva dornic sa doarma in pat cu un R1200 S.

Masinaria se revanseaza printr-o suspensie fata Telelever si una spate Paralever, printr-un sistem de frinare dublu disc fata de 320 mm si monodisc spate de 265 mm. Pentru cei ce doresc mai multa siguranta, trebuie mentionat faptul ca R1200 S poate fi echipat si cu ABS. Exista inclusiv o zona unde Cristina si bavarezul intra in antiteza totala. Daca, pentru a parcurge 100 km, motocicleta se multumeste cu 4,3 litri de benzina la o viteza constanta de 90 km/h, nu cred ca la fel stau lucrurile si cu Miss Maxim. In cele din urma, am ajuns la concluzia ca avem de-a face cu doua lumi diferite, dar care compun impreuna un tablou frumos. Pentru BMW R1200 S iti trebuie determinare si suficienta experienta ca sa storci tot ce poate, in timp ce pentru Cristina trebuie sa scoti la iveala latura umana, romantica – si cred ca se impune si o “vizionare” a portofelului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide